Anemia Feripriva: Alimentatia pentru prevenirea si tratarea anemiei

Alimentaţia în tratarea si prevenirea anemiei feriprive

1. Lapte praf fortificat cu fier pentru copiii alimentaţi artificial.
2. Dacă consumul de lapte este excesiv, limitaţi-l la MAXIM 500 ml pe zi pentru copiii diversificaţi. Cu cât copilul va bea mai mult lapte cu atât va mânca mai puţine alimente solide, lucru care nu este de dorit.

3. Nu daţi lapte de vacă copiilor sub 1 an.
4. Oferiţi copilului fructe şi legume bogate în vitamina C (citrice, cartofi, varză, conopidă, spanac, roşii).
5. Oferiţi copilului alimente bogate în fier: ficat, fasole uscată, cereale cu fier. O cantitate bună de fier se mai găseşte şi în: carnea de vită, pui, curcan, peşte, prune uscate, caise uscate, stafide, legume de culoare verde, gălbenuş de ou, nuci.

Cum se monitorizează tratamentul anemiei feriprive

1. În cazul anemiei feriprive severe (valoarea hemoglobinei scade cu mai mult de 2 unităţi sub valoarea normală) se va face un set de analize la 10 zile după începerea tratamentului cu fier. Dacă rezultatele indică răspuns la tratament se va continua terapia prescrisă şi se vor repeta analizele dupa o lună. Dacă la o lună de tratament, rezultatele nu sunt satisfăcătoare atunci se va evalua terapia şi se poate opta pentru tratament injectabil cu fier.
2. În cazul anemiei feriprive uşoare (valoarea hemoglobinei a scăzut cu mai puţin de 2 unităţi sub valoarea normală) primele analize se vor face la o lună de la începerea tratamentului cu fier.
3. După normalizarea valorilor hemoglobinei, copilul nu este vindecat. El trebuie sa mai facă încă 2-3 luni de tratament cu fier pentru refacerea depozitelor din organism. Altfel, există riscul ca anemia să recidiveze în scurt timp.