Scaunul cu sange

Există mai multe cauze posibile este bine de ştiut insa că majoritatea se rezolvă de la sine şi nu reprezintă urgenţe medicale.

În multe cazuri nici nu este vorba despre sânge ci despre alimente sau substanţe care, odată ajunse în scaun, imită culoarea sau textura sângelui. Acestea pot fi: ardeiul gras rosu, sfecla, pepenele roşu, pieliţele de la roşii, fructele sau/si legumele roşii, ampicilina, fierul, ciocolata dar şi altele.

Nou-născut

1. Cel mai des sângele din scaunul nou-născutului provine de la mameloanele fisurate ale mamei şi este înghiţit în timpul suptului. În acest caz se vor trata mameloanele.
2. Fisurile anale sunt o altă cauză de sângerare la nou născut. Acestea sunt mici leziuni la nivelul rectului care sângerează atunci când copilul are scaun, mai ales dacă acesta este tare şi copilul este constipat. Ele se vor vindeca de la sine sau tratând constipaţia asociată, dacă acesta este cazul.
3. Cauzele grave de sângerare rectală ca enterita necrozantă, volvulusul sau boala Hirschprung sunt rare şi sunt acompaniate de simptome destul de severe ca voma, inapetenţa, distensia abdomenului, uneori febră, stare generală proastă. În acest caz este obligatoriu consultul medical de urgenţă.
4. Sângerarea abundentă poate fi şi indicatorul unei boli de sânge.

Sugarul

1. Fisurile anale. Ca şi în cazul nou-născutului, ele sunt asociate frecvent cu constipaţia şi dispar o dată cu rezolvarea acesteia.
2. Alergiile şi intoleranţele alimentare. La acest grup de vârstă se poate manifesta intoleranţa la proteinele laptelui de vacă sau la proteinele din soia, unul dintre simptome fiind sângele prezent în scaun. Acesta nu este niciodată singurul simptom al intoleranţelor alimentare. Aceşti copii vor prezenta şi stare generală mai proastă, stagnarea greutăţii, prosibil erupţie pe corp, vomă. Tratamentul este condus de medic.
3. Diareea infecţioasă. Dacă copilul are diaree în care observaţi sânge şi mucus este posibil ca acesta să aibe nevoie de antibiotice pentru tratament. Consultaţi medicul în acest caz.
4. Cauzele grave sunt rare şi sunt asociate cu simptome ca durerea abdominală, starea generală proastă, voma, paloarea sau febra. În acest caz consultaţi de urgenţă medicul.

Preşcolar şi şcolar

1. Cauza cea mai frecventă este diareea infecţioasă. Aceasta necesită tratament antibiotic (sau antiprazitar).

2. Constipaţia este o altă cauză frecventă, la fel ca în cazul copiilor mai mici. Tratamentul va viza rezolvarea constipaţiei.
3. Polipii rectali pot fi, mai rar, cauza sângerărilor în perioada 2-8 ani. Aceştia sunt excrescenţe la nivelul rectului care se por rupe la trecerea unui scaun mai solid şi pot sângera, uneori abundent.
4. Ca şi în cazul celorlalte categorii de vârstă, sângele în scaun asociat cu simptome ca: durerea abdominală intensă, voma, febra, letargia, paloarea, starea generală proastă pot sugera o boală gravă şi este bine să consultaţi medicul de urgenţă.