Rinita alergica la copii: Cauze,Simptome,Tratament

Rinita alergică este o boală din ce în ce mai răspândită în lume, ea afectează aproximativ 10% din populaţie şi este întâlnită încă din perioada copilăriei. De cele mai multe ori primele simptome ale rinitei alergice la copil apar după vârsta de 3 ani. Boala are o componentă genetică, fiind mai frecventă în familiile unde există persoane alergice.
Copiii pot face forme uşoare de boală, când nu le sunt afectate activitaţile zilnice sau somnul, sau forme mai severe care necesită tratamente mai lungi.

Cauzele rinitei alergice
Rinita alergică sezonieră. Apare primăvara şi vara în zonele temperate. Este cauzată de polenul sau sporii plantelor care sunt purtate de vânt şi intră în contact cu mucoasa nazală unde declanşează reacţia alergică. Pentru că vântul poate să transporte polenul pe distanţe foarte mari, această alergie apare nu numai afară, în natură, ea poate să afecteze copii aflaţi în oraşe, la zeci de kilometri distanţă de sursa de polen. Este mai severă în perioadele calde, vântoase şi uscate şi este ameliorată de ploaie.

Rinita perenă. Aceasta se manifestă tot timpul anului. Este cauzată de alergeni domestici ca: praful, acarienii din saltele, perne, pufuri, animale de companie, mucegaiuri, excremente de gândaci şi altele. De multe ori alergenul nu poate fi identificat. Alimentele sunt o cauză foarte rară a rinitei alergice.

Simptomele rinitei alergice
Copilul se poate plânge de unul sau mai multe din următoarele simptome:
- nas înfundat
- secreţii nazale apoase (nu verzi sau galbene) din ambele nări
- crize de strănut
- mâncărimi ale ochilor, nasului, gâtului, copilul se scarpină la nas foarte des
- inflamaţie a ochilor şi lăcrimare frecventă, pleoapele pot fi umflate
- respiră pe gură, sforăie
- tuse uscată
- oboseală, iritabilitate, scăderea poftei de mâncare
- sângerare nazală
- cearcăne

Tratamentul rinitei alergice
Deşi sunt disponibile multe medicamente anti-alergice fără reţetă în farmacii, tratamentul rinitei alergice la copil trebuie prescris de medic. Acesta este în măsură să aleagă preparatele potrivite vârstei şi severităţii bolii şi să le dozeze corespunzător. În anumite cazuri poate fi nevoie de două sau chiar mai multe medicamente pentru a controla simptomele bolii.

Formele uşoare se tratează în general cu antihistaminice care se vor lua pe gură. În cazuri mai severe se va asocia un spray nazal care conţine corticosteroizi şi care este foarte eficient în reducerea inflamaţiei nazale. Picăturile şi sprayurile care conţin decongestionante  se vor folosi doar ocazional, în caz de agravare a simptomelor. Se pot folosi şi picături speciale pentru ochi, în caz de lăcrimare puternică.